Când ne-am întors din Grecia, după Crăciun, am mers în autobuzul spre Unirii cu doi greci, un el și-o ea, în jur de 60-70 de ani. Probabil genul acela de pensionari străini care, după o viață de muncă, pleacă să vadă lumea. Cred că erau pentru prima oară în București, se uitau tot timpul pe geam, își atrăgeau atenția unul altuia când vedeau ceva interesant, ea făcea poze. Și aparatul a înregistrat aproape în continuu imediat după Piața Presei, mai ales pe Lascăr și pe Magheru. Involuntar mă uitam și eu la fiecare clădire care declanșa aparatul și exclamațiile de apreciere.
Grecii ne-au atras atenția încă din aeroport pentru că se foiau de colo colo, căutând ceva. Apoi au urcat în autobuz, se uitau cam dezorientați, întâi la aparatele de taxat, apoi la șofer, s-au dus din față în spate și înapoi, întrebându-se din priviri unde? cum? Văzând că nu găsesc ce caută, că șoferul e închis după geamul de sticlă și nu răspunde la semnele cu mâna, ne întreabă: ticket? Păi știți că ticket tre să luați de la tanti de la ghișeu sau de la aparatul acela de pe peron (între timp autobuzul pleacă). Unde scrie? Păi nu scrie. Se duce descumpănit la soție, îi explică situația și revine: nu putem lua de la șofer? Nu. Până la urmă le-am dat noi două călătorii (au tot insistat să plătească, dar habar nu aveam cât costă o călătorie și nici rest la cei 10 lei pe care tot ni-i întindea nu aveam să le dăm). Efharisto, efharisto!
După vreo 5 minute ne întinde o foaie cu adresa hotelului. E departe de Universitate? Nu, cam 10 minute. Cine le-o fi recomandat hotelul nu știu, pe Moșilor, printre dărmături, dar scria la prezentare că e în old town și când or fi văzut grecii old town, or fi zis că old town e ca la ei, cea mai faină parte din oraș. Nu știu ei că la noi old townu e atât de old încât abia se mai ține pe picioare.
Ajungem la Universitate, le aratăm traseul, mai bine luăm un taxi, zic ei (aveau bagaj și nu mai erau la prima tinerețe). Pfii…eu știu dacă vă ia…Dacă stai în București, știi că unii domni taximetriști îți latră nu merg dacă nu le iese măcar de-o masă la Caru cu Bere. Întrebăm, zice da e cam aproape, vă dau 10 lei, ok. Când ajung oamenii la mașină, și vede taximetristul că-s străini și bătrâni…ei, cam puțin 10 lei, că nu faceți dv tariful, domle, nu-i iau. Grecii nu pricepeau o boabă, le explicăm, hai pe jos! Scările rulante de la pasajul de la Universitate nu mergeau, evident, e știre când merg, i-am ajutat cu gențile, le-am explicat ruta și le-am urat enjoy Bucharest! Și chiar cred că le-a plăcut Bucureștiul în ciuda tuturor neplăcerilor venite din durere-n cot, nesimțire, prostie sau indiferență. În timp ce doamna făcea poză după poză, m-am gândit că uneori nu vedem lucrurile de lângă noi la adevărata valoare, că e bine, din când în când, să privim prin ochii altuia.
În același timp….
Am fost ieri la taxe și impozite. După ce am greșit sediul (că deși e același complex de apartamente, o parte ține de un sediu, cealaltă de altul, n-am știut și nici n-a răspuns nimeni la telefon, șoc), și am stat degeaba la un rând (că îmi trebuia certificatul energetic al apartamentului, nu al clădirii, logic, deși dezvoltatorul l-a scos doar pe ăla pe bloc, că el a prins altă lege și dacă vreau pe apartament apoi să-mi scot), revin și mă asez iar la coadă.
O fată de vreo 25 de ani, angajată a primăriei, se plimba de colo colo întrebând contribuabilii aliniați la dat bani dacă nu vor cont online. Și mai răspundea la câte o întrebare gen ce acte îmi trebuie, la ce ghișeu etc. Și la un moment dat, o bătrână, căreia fata îi dăduse niște informații, îi bagă în mână niște bani, n-am văzut exact cât, părea unu de 5. Eu mă uit la fata de lângă mine, ea la mine, și amândouă la domnișoara. Care strânge banii în pumn și apoi, în timp ce discuta cu un alt nene, îi bagă în buzunar, fără nicio jenă, ca o rutină zilnică.
Ce boală e asta de ne-a intrat atât de mult în sistem de nu mai scăpăm de ea nici după 24 de ani?! Au mai fost și alții sub comunism, dar parcă s-au lepădat mai repede. Mai trist e că boala asta se transmite, în continuare, din generație în generație. Nu știu ce e mai trist: că bătrâna aia, ce nu părea deloc înstărită, a plătit pentru o informație pe care oricum trebuia să o primească, sau că fata aceea tânără, care și-a făcut meseria, nimic mai mult, a luat bancnota fără să clipească, ca și cum i s-ar fi cuvenit? Tind să cred că prost e ăla care dă, nu ăla care ia. Cel din urmă e nesimțit la maximum.
Ajung, completez acte, îmi greșește doamna adresa, plătesc la casierie (slavă cerului, nu era coadă), revin la biroul de mai devreme (nu mai stau la rând, aleluia), și ar fi trebuit probabil să plec bucuroasă că statul mi-a luat banii, în sfârșit. Mă tot gândesc la încăperea unde lucrau oamenii ăia – var scorojit, mucegai, pereți care au uitat cum arată albul, fără lumină naturală, om lângă om, teancuri de dosare, printre ele un cuier încărcat de haine – și îmi spun că m-ar apuca depresia dacă aș lucra într-un astfel de loc. Ca să nu mai zic de diverse boli, că-s alergică la mucegai.
Azi mă duc la enel, la sediul de lângă Victoriei, deși aici nu se fac contracte, doamnă, e sediul central, deh, toanta n-a știut. Înainte de a mă lumina, la coadă, că iluminarea nu vine așa…cu una cu două, iese un domn, soția îi ia formularul din mână, el îi șoptește ceva, ea se uită în foaie, vede 10 lei, dă afirmativ din cap, împăturește formularul, să nu cadă Grigorescu din el, se bagă în față, îl întinde fetei de la ghișeu: – vai, doamnă, dar nu trebuia! //Lăsați, lăsați!// Sunteți culmea! Și, deși a zis-o de formă, nu pot să nu fiu de acord cu ea, chiar suntem culmea.
La sediul enel, ala bun de data asta, întreb fata de la biroul informații, unde trebuie să merg ca să schimb titularul de pe contractul cu ei (verificasem pe site, dar am vrut să fiu sigură, să nu mă așez iar la rând degeaba).
– Vă trebuie cerere de reziliere de la fostul proprietar.
Adică nu-i de ajuns că un om mi-a vândut o casă, că am contract în original, acel om trebuie să declare că încheie contractul cu enel.
– Păi, doamnă, dacă eu vă vând dv un apartament, nu e logic că dv, noul proprietar, veți prelua și cheltuielile?
– Păi nu, poate fostul proprietar vrea să păstreze contractul cu noi.
Jură-te! Adică eu îți dau casa dar insist să ți plătesc curentul.
– Poate au depus ei cerere de reziliere, sunați la operator și verificați după adresă.
Sun, încep să zic adresa…
– Noi nu putem verifica după adresă.
– …colega dv de la parter mi-a zis asta…
– Păi înseamnă că nu știe, nu există, dați-mi un număr de contract.
Caut prin geantă, plină de acte, că umblu cu toate la mine, să nu mai am surprize, dau codul, nu găsește nimic.
– Dar pentru ce vă trebuie reziliere?
– Să schimb titularul
– Nu vă trebuie, nu e obligatorie.
– ….păi colega dv…
Informație din 3 surse deci mă duc spre ghișee. Mă întreabă altă domnișoară ce vreau, îi recit poezia, vă trebuie cerere de reziliere. 2 la 1 deci hai la dezvoltator să completeze cererea și apoi înapoi la enel. Iau bon de ordine, completez 4 formulare diferite și stau, și stau…. o oră, pe ceas. O angajată îi face morală unui bătrân, că nu știe el cum stă treaba și care-i procedura, alta vine cu o cunoștință și o duce direct la o colegă (care păstrează apoi, pe afișul electronic, numărul de bon al omului care tocmai plecase, nu cumva să dea năvală următorul), alta îi explică, isteric, unei doamne, că nu poate face contract pe bază de antecontract. Din câte am înțeles femeia se angajase să cumpere un apartament după x ani de stat în chirie deci avea un act, locuia acolo, dar nu era proprietar căci urma să dea banii peste x ani.
– Doamnă se poate, mi-a zis dezvoltatorul, au mai făcut…
– Nu se poate, doamnă, nu se poate, de câte ori să vă explic! Veniți cu contract de închiriere sau cu mutație și vă fac.
– Dar doamnă nu e un contract clasic de închiriere, o să-l cumpăr după o perioadă, eu m-am mutat deja acolo…
– Doamnă, eu nu fac! Nu se face!
– Dar colegii dv au făcut!
– Care colegi, doamnă, care colegi? Colegii, ați făcut contract pe baza de antecontract?
Și din 6 colegi 4 răspund DA! Și apoi se mai miră că urlă contribuabilul la ei.
Nu vreau să exagerez, dar atâta sfidare față de client/contribuabil n-am mai văzut nicăieri. Și chiar vorbeam cu o amică ce-mi zicea că enelul și-a îmbunătățit serviciile cu publicul. Dacă așa arată serviciile îmbunătățite… mi-e teamă să mă gândesc cum arătau înainte. În fine, după alte 50 de minute la ghiseu, am rezolvat – o să vină colegii în 30 de zile. Căci dacă la Distrigaz e de ajuns să schimbi un nume pe contract, la enel, se schimbă omul, se schimbă și contorul. (n-a veniti nici dracu, am stat fara contract pana am sunat tot eu, ca erau in stare sa mi taie curentu, nu trebuia schimbat nimic, evident, trebuia doar semnat contractul, pe care intai nu l-au gasit – doamna, sigur ati fost la noi?! – i-au facut altu, apoi l-au gasit si pe cel vechi…Kafka, nene!).
V-aș zice că la Londra nici n-am ieșit din casă pentru treburile astea, am schimbat toate contractele prin telefon, dar iar mi-o zice vreo unu că fac comparații anormale. S-ar putea ca în Somalia să fie mai rău, să ne comparăm ca să ne simțim bine.
Cred că e cazul să recunoaștem că avem probleme mari și poate, odată și odată, ne-om vindeca.
PS: încă n-am terminat deci mi-e teamă să nu fi scris textul ăsta prea devreme, dar trebuia să mă exorcizez cumva.
eu zic asa: sa o iei pe maica-mea cu tine data viitoare, le spune ea vreo 2…si te baga in fata fara bani :)))))
:))))) sa stii ca da. am ajuns la concluzia ca daca vorbesti frumos esti prost. plus ca eu tot am incercat sa fiu calma, si culmea, nu m-am isterizat, dar zau ca ii inteleg pe aia care o iau razna (de ambele parti, ca uneori si contribuabilul e de vis). si repet, fetele alea n au cerut nimic, li s a dat, ca tot scriau unii pe forumuri ca au dat spaga la cabinet privat, da de ce ai dat? ti a cerut cineva? din obisnuinta cred
Daca traiesti o vreme in lumea mai civilizata, cand ajungi acasa ti se pare ca totul este anapoda, ca e un consum enorm de energie, ca nu poti face nimic fara spaga. Apoi, incet, incet, te reobisnuiesti si totul ti se pare normal 🙁
Sau nu?
sper sa nu ajung vreodata sa mi se para normal 🙂
Trist dar adevarat! Desi sunt foarte optimista de felul meu, in ceea ce priveste Romania, tare mi-e ca nu ne vom vindeca prea curand.
Si ce-i mai grav este exact ce scrie Mirela mai sus. Ca multora li se pare ceva obisnuit si chiar normal :D.
N-a scos Londra din tine atata verva cat scoate Bucurestiul zilnic 😀
Exorcizeaza-te si vezi totul in sensul umanului pitoresc si grotesc totodata. Stii ca unii platesc sa umble prin India/Nepal si altele de gen ca sa observe chipurile societatea. Ia uite ca avem si noi, ochi de turist ne mai trebuie 😛
fetelor, sunt atat de obosita astazi incat zic merci ca am terminat balciul. oricum, multumesc primarului Oprescu ca azi a vizitat hanul gabroveni exact cand trebuia sa vina firma de mutat mobila :-p (au inchis aia tot in jur deci m-am mutat mai tarziu, bine ca s a putut si asa)
Of, ce sila mi-e de spaga romaneasca! si cand aud unii cum o justifica prin faptul ca bietii angajati au salarii mici si de accea iau bani! Ma gândesc, insa, cat de mari sunt pensiile si salariile bietilor oameni care dau acea spag?, de isi permit sa suplimenteze salariile mici ale altora?! Tot mai sper ca intr-un viitor nu foarte indepartat sa renuntam si noi la aceste obiceiuri 🙁
Mihaela, fii pe pace: la finalul anului trecut si eu am avut probleme cu Enelul, iar la inceputul acestui an, cu fiscul; daca vrei iti spun reteta mea magica pentru a rezolva asemenea probleme; se numeste animatie + reclamatie; eu ii spun animatie pentru ca nu e nici galagie si nici scandal, e doar o discutie un ton ridicat dar (inca) civilizat, in care le spun cat mai demn (fara interjectii ori epitete denigratoare) opinia mea argumentata privind ceea ce fac ei. La fisc nu a mai fost nevoie si de reclamatie, au reactionat adecvat la animatie. La Enel da, ca degeaba s-au privatizat, acolo e o mentalitate curat bugetara; dupa reclamatie insa si-au cerut si ei scuze :)…
@Dana, culmea e ca nici daca bietii angajati nu cer tot li se da. am ramas cu mentalitatea aia ca daca nu dai, nu rezolvi, de aceea unii dau si la privat. ceea ce mi se pare prostie zau, de aia ma duc la privat, sa iau chitanta si sa nu stau la cozi.
@Lucian – enelul e privat cum is eu popa, o fi cumparat de o firma privata dar e de stat (comunist) de la intrare pana la legi si angajati. dupa ce am facut contractul l-am intrebat si eu pe baiatul ala care e logica dupa care am nevoie de cerere de reziliere in conditiile in care am un contract de vanzare-cumparare, raspuns: asa e legea. la modul nici mie nu mi pare logic dar, citez,te pui cu legea?
Acu doua saptamani am fost si eu prin tara cu ceva acte si a trebuit sa ajung si la Bucuresti! Nu mai fusesem de trei ani,dar nici degraba nu mai merg! Cata mizerie,jeg si nesimtire…incredibil!!
Ce povestiti acolo sunt chestii oarecum „normale” pt Romania, tine de incompetenta functionarilor de ghiseu. Si la banci se intampla la fel, unii angajati sa nu aiba habar sa faca anumite chestii (gen plata anticipata).
Dar asa ca distractie incercati sa renuntati la taxa TV si taxa radio de pe factura de electricitate. Sau si mai si, sa va interesati ce inseamna sa separi o parte din casa pe un contract separat de electricitate.
nici nu vreau sa mi imaginez. ce mi se pare incredibil e ca lucrurile astea „normale” se intampla si la privat, nu doar la stat. da, am patit o si cu banca, unii habar n au sa si faca treaba
eh, cu cata strangere de inima am citit ce ai scris aici. sunt pe plaiul mioritic pentru o vreme, cu treaba de serviciu, si ma lovesc cu capul de tot felul de chestii de care in Austria nu ma lovesc :(. iar aia cu isterizatul, dupa o vreme de Austria nu mai stiu cum se face, intr-o vreme stiam foarte bine mecanismul, acum mi-am iesit din mana. se pare ca in Romania pari nebun daca esti calm sau ceva :))).
nebun sau prost. nici nu stiu ce sa mai zic, sunt si oameni faini insa sistemul, luat la pachet, e jale. bafta! :-p