Mi-e greu să fiu turist în București. Nu pot să nu cârcotesc la fiecare trotuar plin de mașini, la parcagiii de ocazie care te invită în parcare, publică de altfel, în buricul târgului, uneori cu poliția lângă ei, la clădirile, monument istoric, care stau să cadă. În același timp nu pot să nu fiu sentimentală, să nu privesc orașul cu ochii trecutului, să nu văd în fiecare loc o întâmplare, un râs, o emoție, o poveste.

Dar am încercat, iar, să văd Bucureștiul cu ochi de turist, un turist pe fugă, care poate vine în capitală pentru un weekend sau pentru o zi. Oare ce face? Urcă în autobuzul turistic?! Să mergem așadar.

bucu

25 de lei, cam mult pentru români, dar ieftin pentru străini, vreo 6 euro, plătiți la urcare – E valabil 24 de ore. Călătorie plăcută. Formal, forțaț, iscoditor (de genul ce caută un român în autobuzul pentru turiști, o fi de la vreo televiziune? înțeleg că le-au mai făcut-o unii cu camera ascunsă).

Văd un nene lângă o cutie cu ghiduri audio, mă uit la el, el la mine, nu știam dacă e angajat sau călător, nu zice nimeni nimic, urc la etaj. Două nemțoaice cu 3 puști, 4 englezi, un spaniol cu o româncă, și alți doi pasageri în spate, prea departe să îi aud. Niciunul nu avea ghid sau căști.

Am urcat la Universitate, la Colțea, și am pornit spre Piața Presei. Și nu pot să nu mă întreb, în timp ce autobuzul trece rapid pe lângă clădiri, arc, parc, care e rostul unei linii turistice pe același sens cu autobuzele normale, în același ritm cu traficul de București. Nu apuc să văd mai nimic, noroc de semafoare, unde ține roșul mai mult chiar reușesc să fac niște poze.

Zici că vezi capitala de sus? Să vă zic eu ce se vede de sus, adică să vă zică ei:

Peroni! It s big! (râsete) / Mira, Cola y Pepsi. / Andreea Bocelli (că era cu vreo câteva zile înainte de concert și erau afișe peste tot)

Cam asta îți atrage atenția când ești la înălțime, în autobuzul etajat. Ajungem la Herăstrău – very nice area (da, foarte faină, dar nu apuci să vezi multe, ar trebui să cobori, să intri în parc). Încercăm să prindem Arcul de Triumf, trăiască semaforul, ajungem rapid la Casa Presei, întoarcem, ajungem pe Kiseleff, atenție la copaci, dacă îți vine o creangă de aia în ochi chiar că nu vei mai vedea nimic, și apoi Victoriei.

Que linda! Asta e spaniolul care admiră clădirile vechi. Remarcă și el că e cam pe repede călătoria, renuntă să mai facă poze. Coboară unii, urcă alții, unii au căști, deci există, ajungem la Palatul Parlamentului, trecem prin fața lui, Unirii, și de la capăt. Ăsta e traseul (click pe poză pentru mărire):

Și iar mă întreb de ce să faci linie turistică dacă nu ai bandă separată, dacă nu poți merge mai încet, ci trebuie să gonești în ritmul mașinilor din trafic? Nu zic că e o idee rea, că nu e, dar practica ne omoară.

Singura afacere e să cobori în unele stații, Unirii, Universitate sau Victoriei, de exemplu, să vezi zona, și apoi să urci iar. Dar asta poți face și cu autobuzul normal. 131 te duce de la Romană la Casa Presei, prin Piața Charles de Gaulle, pe la Arcul de Triumf și Muzeul Satului. 381 te duce de la Universitate la Victoriei. 122 de la Victoriei la Cișmigiu, prin Romană și pe la Universitate. Un abonament valabil toată ziua, pe toate liniile, e 8 lei. Ca să nu mai zic că ai metroul care te duce de la Charles de Gaulle la Unirii, adică poți coborî la Romană, Universitate, Unirii (și uite așa ajungi și la Palatul Parlamentului). Un bilet pentru o zi costă 6 lei.

E păcat, zău, că e ceva lume. În cele 50 de minute cât am stat eu, că atât durează traseul, maximum 50 de minute, am numărat vreo 20 de persoane, diferite. Că vin cu treabă, că vin în vacanță, cui îi pasă, important e că vin. Și ar fi minunat dacă le-ar plăcea ce găsesc, ca să se mai și întoarcă, sau să ne laude la alții.

 

DSC_0429.JPGDSC_0371.JPG DSC_0393.JPG DSC_0395.JPG DSC_0454.JPGDSC_0346.JPG

 

Eu aș fi făcut bandă separată pentru autobuz, chit că cei mai mulți se vor plânge că încurci traficul în zona centrală, oricum cred ca banda pentru autobuze ar fi o idee bună în general, dacă autobuzele circulă bine poate unii vor renunța la mașină. Dar când stai ore în trafic parcă mai bine stai în mașina ta decât sardea în 335. Sau aș face un trenuleț, la fel, traseu separat, o singura bandă pentru dus și întors, care să intre prin Centrul Vechi, prin Cișmigiu, prin Herăstrău. Dar iar, dăm traficul peste cap, deci noroc că nu lucrez la ministerul turismului sau la primărie.

Ce am mai făcut acasă… Am vizitat administrația financiară, ajung la ei mai des ca la ai mei, am luat toate crâșmele de pe Lipscani la rând (tot pe toată strada stau și tot până la 5, chiar 6 dimineața, duduie muzica), și am mâncat caș, șuncă, ceapă verde și grătar. Râdeți voi, da nu știți ce bucurie a fost când am văzut focul aprins (nu mai fusesem la un grătar de vreo 3 ani) și platoul cu bunătăți di la Moldova. Și dacă tot m-a mâncat limba și m-am lăudat, am primit o misiune – să caut magazin românesc, sau să mă duc la polonezi, sau unde știu, să caut șuncă și brânză, că altfel nu mai am zile bune.

 

PS. Parcă nici ca la Londra, că by the way, azi plouă, dar nici ca în București. În prima zi am zis că mor de cald, era prea cald. Era aerul ala greu de respirat dinaintea furtunii. Și am prins vreo două vijelii, de alea iscate din senin, de nici n-am avut timp să închid geamurile, mă luptam cu ușa de la balcon, eu s-o închid, ea să se deschidă.

 

DSC_0323.JPG

 

Ma multe poze pe G+ – My Bucharest 

PS 2: mulțumesc Cristi pentru pozele furtunoase, mulțumesc Oana&Dan& familia pentru gustul de acasă