Aveam în plan să scriu ceva despre fericire, că tot e ziua mondială a fericirii. Nu mai pot, a zis-o domnul ăsta atât de bine încât eu, astăzi, nu pot scrie mai bine și mai adevărat:

Aberații de Ziua Fericirii!

Astăzi, cică, mai mult ca oricând, e Ziua Internațională a Fericirii. O sărbătorim și p’asta la fel cum le sărbătorim pe toate celelalte. Dacă e ordin, cu plăcere!

Zâmbim, ne aruncăm gratuit fericiri, postăm piese săltărețe, și gata, astăzi suntem mai fericiți ca niciodată! 

Ca tot omul, fie el simplu muncitor sau școlit, m-am întrebat și eu la rându-mi ce dreaku e fericirea asta de o căutăm cu toții cu atâta încăpățânare. 

Uitându-mă în jur, bănuiesc că te poți declara fericit după ce ți-ai bifat niște lucruri, să fii sănătos, să-ți fi făcut o familie, sau măcar să ai o relație acolo, să ai un loc de muncă, musai plătit decent, să ai bani, să ai prieteni, să ai o mașină, să fii invidiat pentru statutul tău. Unii găsesc fericirea în Biserică, alții și-au declarat-o după ce au făcut un copil. Să fii cineva!

Urmârind “logica” asta forțată, m-am lăsat copleșit de gândul că nu sunt și nu voi ști niciodată ce e fericirea. Beteșuguri s-au găsit mereu, prieteni nu am avut atât de mulți pe cât am vrut, joburile s-au dus sau le-am făcut să se ducă, banii, i-am cheltuit cu urâ și dispreț, relațiile, pff, mai bine nu discutăm! Deci, nu sunt fericit! 

Mi-am constuit nefericirea zi de zi, cu o determinare ieșită din comun. Nu am excelat niciodată în ceva așa cum am reușit să fac în asta. 

Zilele s-au scurs, “toate încâlcite și bete”. Timpul a trecut. Anii s-au dus. Poate prea repede. Whatever, dar într-o zi de iarnă, mergând la “un delivery” cu sufertașul prin orașul oamenilor singuri, fața mea de pește, udă și pleoștită, fu izbită și surprinsă de un zâmbet tâmp. Mi-era bine. Imi plăcea zloata aia, orașul, îmi plăceau oamenii. Mă plăceam și mi-era bine cu mine. A fost momentul ăla când am acceptat istoria și istericul din mine. Am acceptat că nu sunt cineva și am râs de cât de prost am fost gândindu-mă în fiecare zi la ideea de a nu mai fi dacă nu pot fi cineva-ul ăla la care am visat întotdeauna. Era un sentiment pe care nu știu dacă îl mai trăisem, dar cumva acolo l-am și identificat. Mă pălise fericirea. Și eram fericit că sunt! 

…și încă încerc să fiu! 

Mulțumesc Adrian Petru Barbu

Aș fi vrut să vă povestesc despre momentul acela când simți, fără niciun motiv anume, fără să se fi întâmplat ceva în mod deosebit, că ești fericit. Da, pare greu de crezut, știu, dar culmea, mi se mai întâmplă chiar și mie. Și deși poate părea că au legătură cu ziua, cu situația, cu peisajul, sunt de fapt momente care îți arată că general vorbind, cu toate probleme și nemulțumirile pe care le ai, da, ești fericit. Să le zic sclipiri de fericire? Hai că-mi place, așa să le rămână numele!

Unele dintre sclipirile astea le-am prins în câte-o poză, altele le-am arhivat doar în căpușorul meu mic și blond (vorba vine, că greu îmi mai găsesc căciuli pe măsură). Și dacă tot mi-am stricat, cu ocazia asta, și puțina reputație pe care o mai aveam, să vă și exemplific:

lanul de maci, ne duceam spre Sault, în Provence (și mi-a rămas în minte mirosul de lavandă care se simțea prin pădure, știu că stăteam cu capul pe geam și zâmbeam cu gura până la urechi)

IMG_8468

strada pe care ne duceam acasă (casa din Franța adică, care nu-mi plăcea, dar mereu când treceam pe sub copacii ăia, sau pe lângă mare, nici nu mai conta unde stau sau ce probleme am)

IMG_5364

drumul spre plaja Napoleon, prin bucățica de Camargue (uneori ne duceam în timpul săptămânii, seara, după serviciu, doar ne duceam și ne întorceam, uneori intram pe plajă, alteori nu, uneori ne descălțam și mergeam prin apă, alteori făceam cale întoarsă fără să mai ajungem la mare, era de ajuns drumul)

IMG_7200

Și mai sunt o mulțime dar mă opresc aici căci înseamnă ceva doar pentru mine. Știu, sunt toate din Franța, din întâmplare. Și deși poate ingredientele par extraordinare – Provence, maci, lavandă – realitatea e că nu avem nevoie de multe pentru a fi fericiți.

Fiți fericiți oriunde ați fi!