Nu e la fel de vestit ca Londra, Paris sau Berlin, dar te rog să mă crezi că nu e cu nimic mai prejos. Doar că e mai mic.

Când vine vorba de mâncare și hoteluri, prețurile sunt cam ca la  Londra, deși e posibil ca hotelurile să fi fost mai scumpe pentru că am picat fix de Paște și ne-am trezit târziu, de aia și pe biletele de tren am dat o mică avere. Și dacă deja te pregătești să spui – păi dacă e scump ca Londra mai bine zic pas, te anunț că sunt o mulțime de locuri ce pot fi vizitate gratuit. Oricum, întregul orașul e super interesant și diferit față de tot ce am văzut eu până acum, și mai toate obiectivele principale sunt la vedere, chiar dacă interiorul e cu bani. Mă refer la castelul de pe stâncă, la reședința de vară a reginei, Holyroodhouse Palace, la Scott Monument și la o mulțime de clădiri și case că doar nu degeaba Old Town și New Town sunt patrimoniu Unesco.

IMG_7419_fhdr

Arthur’s Seat

Dar ce vezi fără să plătești o liră: 

Pentru că e încă parte din Marea Britanie, la fel ca la Londra, și în mai toate orașele mari din UK, la cele mai multe muzee intrarea este gratuită. Așadar trecem pe lista ce vezi gratis la Edinburgh (1)National Museum of Scotland, (2)Museum of Edinburgh (pe Royal Mile), (3)Scottish National Gallery, (4)Scottish National Gallery of Modern Art și (5)Scottish Portrait Gallery. Deși Galeria Națională era peste drum de hotel, am preferat National Museum.

Tot gratis poți afla mai multe despre viața și opera celor 3 scriitori cu care Scoția se mândrește, Walter Scott, Robert Burns și Robert Louis Stevenson, la (6)Writers Museum, tot pe Royal Mile. Strada e și ea un adevărat muzeu, e cea mai veche stradă din oraș, găzduiește nu doar unele dintre cele mai cunoscute și reprezentative clădiri din și pentru Edinburgh, dar și cele mai vechi clădiri din capitala Scoției.

Dacă îți plac banii, poți intra, tot gratis, că dacă îți plac banii bănuiesc că vrei să ai o relație cât mai lungă cu ei, la (7)Museum on the Mound, lângă Banca Scoției. Verifică programul căci diferă de la o zi la alta. Iar dacă ești cu urmașii după tine, sau vrei să dai în mintea copiilor, dă o fugă la (8)Muzeul copilăriei.

Poți vedea Edinburgh de sus fără să plătești nimic, doar cu un pic de efort, puțiiin de tot și meritat pe deplin, de pe (9)Holyrood Hill sau de pe (10)Calton Hill. Sunt de neratat, dacă mă întrebi pe mine. Calton Hill e super accesibil. Pe Holyrood e ceva mai mult de muncă, dar nu exagerat, plus că există trasee pentru toată lumea, unii urcau cu bebe după ei, deci se poate. Chiar și la fostul vulcan, cel mai înalt punct de pe deal, Arthur’s Seat, se poate ajunge fără să fii vreun pui de alpinist.

IMG_7448

Holyrood Park

IMG_7617_fhdr

Edinburgh, vedere de pe Calton Hill

Eu am tot zis că merg și la (11)Grădina Botanică, mai ales că am prins două zile surprinzător de calde, dar n-am mai ajuns, m-am mulțumit cu (12)Princes Street Gardens, că tot erau aproape de hotel.

Toate bisericile pot fi vizitate gratis, până și (13)catedrala St Giles, tot pe Royal Mile. Aici vizitatorii sunt invitați, dacă vor, să doneze 3 lire (așa e și la muzeele din Londra) și pot face poze doar dacă plătesc o taxă de 2 lire. În apropiere e și (14)Greyfriars, cunoscută mai ales după nebunia Harry Potter. Înțeleg că Edinburgh i-a fost sursă de inspirație autoarei, nu doar clădirile, ci și un anume personaj, lord Voldemort. Și uite așa a ajuns un domn, care se liniștește în pace de 200 de ani și care n-a făcut o vrajă în viața lui, idolul generației de Harry Potter-iști.

IMG_7370 IMG_7536_fhdr

Edinburgh are și plajă, (15)Portobello Beach, și deși e destul de departe de oraș, nu e imposibil de mers până la ea. Noi ne-am dus și ne-am și întors pe jos, cel mult o oră jumătate, one way.

Dacă vizitați orașul în august, prindeți festivalul de artă unde cele mai multe evenimente sunt gratuite (era deja afișat o parte din program la o fostă biserică din centrul vechi, folosită astăzi pentru diverse evenimente).

 

Pe nedrept mai puțin celebru decât alte capitale europene, Edinburgh are câte ceva pentru fiecare. Dar cred că punctele sale forte sunt arhitectura, apropierea de mare și dealul verde intens – Holyrood Hill.

IMG_7583

Am mai scris despre Edinburgh aici și aici.

 

Citește și Ce vezi gratis la Londra, Paris, Roma, Berlin, Amsterdam, Praga pe pagina Vacanțe pentru toată lumea