There’s an answer in the sound of a train
There is wisdom past the bridge on the bay
There’s a lifetime through the fog, in the rain
There’s a beauty in walking away

Când eram mică iubeam trenurile. Tresăream involuntar ori de câte ori auzeam sunetul trenului sau zgomotul roților. Mereu mă duceau cu gândul la ducă, la drum, la ideea de destinație necunoscută, de întâmplări noi, de ceva, de altceva. Și acum îmi plac, le folosesc ori de câte ori pot, numai că după anii de studenție, când făceam vreo 5 ore cu minunatul personal ce oprea în toate stațiile, mi s-a cam luat. Plus că acum nu-mi mai declar dragostea așa ușor. Dar îmi plac în continuare, mai ales pentru ideea de plecat. Nu mă pot abține, sunetul trenului trezește ceva în mine, cred că mă întorc inconștient la perioada când eram copil și trenul era legătura dintre lumea mea mică și lumea mare, necunoscută, nevăzută, dar bănuită.

Și acum merg cu trenul ori de câte ori am ocazia, trenurile englezilor sunt decente și rapide. În Franța preferam să merg cu trenul, mai ales către Marsilia, nu doar că era jale cu traficul și cu parcarea, dar trenul spre Marsilia – Cote Bleue – îți arată toată coasta de sus. Plus că m-am crucit când am făcut trei ore jumătate de la Marsilia la Paris, cu TGV-ul (eu care făceam de la București la Bârlad vreo 5 ore – nici 300 de kilometri). Asta ca să vezi cum au evoluat lucrurile de-a lungul anilor, de la vagoane trase de oameni sau cai, pe șine de lemn, la levitație magnetică și viteză maximă de 430 de kilometri pe oră (Shanghai Maglev, cel mai rapid tren la ora actuală).

cu trenul

Ori de câte ori mă găsesc într-o gară, chiar dacă știu exact unde mă duc, că de aia-s acolo, tot am senzația aia de necunoscut, de plecat aiurea. Mă face să intru într-o stare …să-i zicem specială. Plus că eu sunt genul de om pe care dacă-l lași o zi întreagă într-o gară sau aeroport, sau într-un loc nou, nu se plictisește nicodată. Mă așez pe vreo bordură sau pe bancă și observ lumea, îmi imaginez istorii, inventez povești. E grav?:)

Am trăit iar senzația asta când am fost la York (cu trenul, evident), de cum am pus piciorul în gara St Pancras, dar mai ales la muzeul căilor ferate. Am intrat pentru că odată cu noi a ajuns și ploaia, muzeul e foarte aproape de gară și poate fi vizitat gratuit.

Railway museum nu e foarte mare, dar e foarte bogat, sunt acolo mii de bucăți de istorie, mii de fragmente de povești. Trenuri mai vechi sau mai noi, locomotive (unele desfăcute, tăiate, pentru a arăta sistemul de funcționare), semne folosite odinioară în gări sau pe trenuri, afișe publicitare, panouri, bagaje, mobilier, peroane întregi reconstituite (de fapt muzeul e găzduit de vechea gară din York), parcă ne-am întors în timp.

 

IMG_0593.JPG

 

Mi-au atras atenția Flying Scotsman (povestea, căci locomotiva e la reparat) și trenurile regale. Flying Scotsman, zic englezii, e una dintre cele mai vestite locomotive din lume, e veche din 1923 și trăgea după ea vagoanele cu amatori de Londra sau Edinburgh. Deși era una dintre cele mai puternice locomotive (dacă n-o fi fost chiar cea mai puternică), lega cele două capitale în mai bine de 10 ore. În 1928 a fost modificată astfel încât personalul se putea schimba fără a opri trenul, așa că, pentru prima oară în istorie, drumul Londra-Edinburgh a fost făcut fără nicio oprire. Și de la aproape 11 ore durata s-a redus la 8 ore. Un an mai târziu, Scotsman a atins viteza record de 100 de  mile pe oră, Londra s-a mai apropiat de Edinburgh cu vreo oră. Acum ajungi dintr-o capitală în cealaltă în 4 ore (am fost și noi, 4 ore nu-i mult, vorba aia, is vreo 650 de kilometri).

Flying Scotsman a fost scoasă la pensie în 1963, a trecut de la stat la privat și apoi înapoi (cumpărată cu bani din donațiile englezilor), a păpat milioane de lire cu reparațiile, acum e trasă pe dreapta și, spun cei de la muzeu, după ce va fi reparată va fi back in business (se pare că în septembrie anul viitor/ dacă vă pasionează trenurile și aveți timp, găsiți aici un material difuzat de BBC în 1968).

Sunt și câteva trenuri regale expuse la York, din păcate am ratat turul cu ghid așa că doar am căscat gura prin geamuri. Nu vă puteți închipui ce mobilier au în ele, sunt mini palate pe roți.

 

IMG_0598.JPGIMG_0589.JPGIMG_0606.JPG IMG_0608.JPG IMG_0618.JPG IMG_0628.JPGIMG_0632.JPGIMG_0604.JPG

 

Chiar dacă nu toate trenurile arată ca cele de la York, tot simt furnici pe talpă când le aud sau le văd căci, deși cântecul nu se referă tocmai la călătorii, uneori chiar există un răspuns în sunetul trenului, e o anumită frumusețe în a pleca.

 

There’s an answer in the sound of a train
There is wisdom past the bridge on the bay
There’s a lifetime through the fog, in the rain
There’s a beauty in walking away

Piesa o găsiți AICI.

Pe 27 septembrie 2014 se împlinesc 189 de ani de când mergem cu trenul.