*Londra, ploaie, coafura…nu mai rezistă. Nu afară. Dar cu ocazia pauzei de primăvară și a unei reprize de toamnă, ceva obișnuit pe aici, am descoperit bibliotecile. Sunt geniale. Nu doar ca număr de cărți (găsești tot ce vrei și ce nu vrei), dar și ca arhitectură, condiții, aspect. Totul gratuit.

Mi-am făcut permis la National Art Library (de la Victoria & Albert Museum) și la British Library. Te înscrii online și apoi, la fața locului, în maximum 5 minute obții permisul și în alte 5 minute ești deja la masă cu cărțile comandate odată cu depunerea aplicației. Nu vă puteți imagina cu arată clădirile astea, cel puțin biblioteca de la Albert&Victoria e extraordinar de frumoasă, m-am uitat întâi prin toate colțurile și abia apoi am putut să mă apuc de citit.

Când mă satur de cuvinte mă plimb printre exponate (impresionante ca număr și valoare – sculptură, pictură, fotografie, ceramică, bijuterii, printuri, design, modă, teatru)  sau mai dau o tură prin grădina interioară. Îmi pare rău că nu am făcut poze, tot ce ai lași la garderobă dacă intri în librărie. Ești invitat să donezi o liră, doar dacă vrei, la Natural History e cu plată, în funcție de kilograme, căci ce mai poți face când plouă? Poți merge la muzee. Nu în weekend, e omor.

 

Natural History Museum iarna

British Library e impresionantă din alt punct de vedere. Peste 150 de milioane de materiale, cam în toate limbile pământului, unele vechi de mai bine de 3 mii de ani (cică dacă vezi 5 materiale zilnic ai nevoie de vreo 80 000 de ani să treci prin toată colecția, deprimant!), 1 200 de locuri în sălile de lectură, copii cam după tot ce există în lumea asta,  una bucată Magna Carta, un carnețel al lui Da Vinci, original se pare,  prima ediție a The Times, din 88, peste 4 milioane de hărți. Clădirea de la St Pancras, unde mă duc eu, e cea mai mare instituție publică ridicată în UK în secolul trecut.  Repet, totul e gratuit. Pentru oricine.

Restaurant, cafenea, centru de conferințe, săli de lectură, garderobă (și mini-vestiare), galerii și expoziții temporare. Nu râdeți că mă minunez, mi-aduc aminte când mi-am făcut permis la Biblioteca Națională. Am plătit, parcă 10 lei, și am înghițit tot praful din sediul de pe Lipscani, fosta clădire a Camerei de Comerț. Clădirea superbă de altfel dar vai de capul ei, cred că nu mai văzuse mătură din 1800 toamna, ce să mai zic de var, renovare, reabilitare. Între timp biblioteca s-a mutat în noul sediu, pe Splaiul Unirii, terminat, a dat Domnul, după vreo 25 de ani și peste 100 de milioane de euro. Și după nici o lună a cedat un pic plafonul și a plouat în ea, lucruri normale la o clădire nouă, ca să citez un director de la Ministerul Culturii.

 

 

* Că tot mă întrebam eu cum trăiesc toți oamenii ăștia aici (referindu-mă la chiriile colosale) – Evening Standard scrie că cine vrea să închirieze apartament în Londra trebuie să câștige minimum 38 000 de lire anual, adică vreo 3 166 lunar, brut. Ba cred că salariu trebuie să fie și mai mare deoarece  Rentonomy, realizatorul studiului, a considerat că cel mult 30% din salariu se duce pe chirie, cred că sunt oameni care dau și 50% din venit pe chirie.

Se pare că dacă vrei să închiriezi un apartament în zonă centrală, ei dau ca exemplu Marylebone (care din punctul meu de vedere nu e o zona grozavă pentru locuit, rata criminalității e printre cele mai crescute din Londra), unde chiria pentru un apartament cu o cameră (ce la noi înseamnă 2 camere, dormitor și living) e în medie 573 de lire pe săptămână!, trebuie să câștigi măcar 100 000 de lire pe an.

Și, zice la ziar, chiriile în capitală cresc de 8 ori mai rapid decât salariile. Luna trecută chiria medie în Londra era de 1 106 lire, cu aproape 8 procente mai mult ca anul trecut.  Și să nu vă imaginați că acele apartamente arată într-un mare fel. La banii ăștia nu arată. Eu mă uit la al nostru, care inițial ni s-a părut super, nu merită banii, dar astea sunt prețurile. În același timp, Zoopla (site-ul de imobiliare), zice că în ultimul an s-au vândut, vândut nu închiriat, peste 600 000 de locuințe în UK. Prețul mediu, 230 000 de lire, cu 0,26% mai mult ca acum un an. Prețul mediu cerut pentru o locuință în UK, la vânzare, e  de 322 000 de lire. Pentru închiriere, 1 560 lire /lunar. Nu-mi imaginez cam care e prețul mediu în Londra.

Și tot Evening Standard (ce să citesc și eu cât merg cu metroul) scrie azi, sub titlul Rich City, că Londra e orașul cu cei mai mulți milionari. Definiția milionarului, dată de Wealth Insight, realizatorii studiului, un domn/doamnă cu mai mult de 19 milioane de lire în cont. Sunt vreo 4 200 în Londra (unii stau prin alte părți probabil dar zic că Londra e acasă).  Se pare că cea mai scumpă stradă din Londra e Egerton Crescent, zona Kensington, prețul mediu al unei case e de 8 milioane de lire.

* Am trimis, online, o solicitare către city council, o întrebare de fapt. În 4 zile am primit raspuns. Ba chiar doamna took the liberty să-mi trimită acasă un pliant cu toate informațiile. Eu nu zic că totul e roz, că nu-i, au și ei bube-n cap, dar în același timp mi-aduc aminte că nu am primit răspuns la solicitarea depusă la CASMB nici în ziua de azi, au trecut doar vreo 6 luni. Asta după ce m-au măritat cu tata, m-au angajat la magistratură și m-au ținut la cozi, pe mine sau pe alții, că nu mai puteam să vin de fiecare dată în tară pentru cardul european al vieții.

 

* Mă minunez și de ce găsesc în supermarket. Oamenii ăștia cumpără totul de-a gata. De la piure până la friptură și brioșe. Orașul microundelor e ăsta, zău. Zilele trecute am rămas mută lângă o baghetă cu brânză și usturoi, înghețață. Cât poate dura să golești o baghetă de miez și să pui în loc brânză cu usturoi?! 15 minute maximum, vă zic eu, că am făcut. Tai bagheta în două, scoți miezul, o umpli cu brănză cremă amestecată cu ceapă verde, mărar, pătrunjel, ardei, usturoi, boia dulce (nu era să respect rețeta ăstora, am pus ca la mine la Moldova).

 

PS. Începe invazia, primele semne – cuvinte cheie cu care ajung oamenii la blog – apartament de inchiriat Londra, agenții de închiriat Londra, cum închiriezi apartament în Londra. Complicat cu închiriatul, am povestit AICI, dar dacă aveți nevoie de mobilă ieftină Ikea e soluția, dacă vreți adaptoare, cârpe de bucătărie, căni, farfurii de unică folosință, produse de curățat, mergeți la Poundland (adică totul e o liră), pentru mâncare cică ASDA e cea mai ieftină, eu merg la Sainsbury si Waitrose, sunt lângă mine. Gata, piece of cake, invazia e pregătită.

Mi-am adus aminte, v-am mai zis eu că am intrat în vorbă cu un român la un hotel, printre altele omul mi-a zis, accentuând și repetând, ascultă la mine, că nu-ți zic cu răutate, nu vă combinați cu români, la case, chirie sau mai știu eu ce, sunt cei mai periculoși. Cei mai periculoși, cei mai răi. Atâta invidie n-am văzut în viața mea. Să nu faceți afaceri cu români, niciodată! Acum serios vorbind, oare chiar așa o fi? Refuz să cred asta, refuz să cred că suntem cea mai proastă nație de pe fața pamântului.

PS 2: m-a enervat la maxim vremea asta, vântul a scuturat toți cireșii