Nu vedeți legătura, așa-i? Puțintică răbdare. Pentru mine orice vizită într-un loc nou înseamnă și o experiență culinară. Vreau să simt nu doar viața orașului/țării, ci și gustul lui/ei. Așadar și în Olanda m-am întrebat – oare ce manâncă oamenii ăștia?

Întâi trebuie să vă spun că găsiți orice numai un restaurant cu mâncare tradițională nu. E plin de restaurante argentiniene și mexicane, mai ales în Amsterdam, de taverne grecești sau spaniole, de restaurante chinezești, indoneziene, vieetnameze etc. Olandeze…caută acul în carul cu fân. Cel puțin la Amsterdam ne-am învârtit bine de tot până ne luase amețeala, de foame. Am găsit la un moment dat un restaurant, lângă casa lui Rembrandt, unde aveau platouri tradiționale cică și supă de mazare, tradițională și asta. Nu recomand crâșma, deși mâncarea nu a fost rea, dar arăta cam murdărel. De fapt am observat asta în mai multe locuri din Amsterdam, veneau chelnerii ăia cu niște tricouri murdare, da murdare rău. Eu înțeleg că cine muncește se și murdărește, dar mi se cam taie foamea, zău.

Dar ne-a plăcut supa de mazăre. Semi-cremă, cu costiță afumată, cam un fel de mâncare de fasole de-a noastră. Afară era cam frig deci a mers…unsă.

 

IMG_4046.JPG

 

Știam eu că Olanda e vestită pentru brânză, că doar sunt fan gouda – se pare că Olanda e cel mai mare exportator de brânzeturi din lume – deci nu putea pleca fără să gust specificul național. Și încă o supă. Da, o supă de aia caldă și bună. La cât avem tren? La 5. Avem timp! Sigur că da. Ne-am învârtit iar de mi-a trecut de supă. Până am găsit un bar micuț ce se lăuda la supa zilei cu supă tradițională. Uraaaa. Am pierdut trenul, noroc că sunt din oră-n oră, asta e, unii înconjoară gara de trei ori fără să dea de ea pe motiv de ciuperci, nu dăm nume că nu-i frumos, noi pentru că am căutat supă. Halal.

Cerem supa și platoul de brânzeturi și admirăm pisica din geam. Nu avea nicio treabă cu aglomerația, cu zgomotul, ea se uita pe geam. Lângă noi se așează niște americani – o doamnă extaziată și ea de supa olandezilor, o tânără care s-a apucat, ca și mine, de fotografiat vedeta crâșmei, și un băiat care probabil avusese vreun accident, că se ajuta de niște cârje din alea temporare. Vine supa, vine brânza, vine sandwich-ul cu bacon al tipului, hopa și pisica. Pe ea o intersa baconul, nu făcuse pasiune pentru treburi vegetariene (căci de data asta supa era simplă și mai avea și un condiment care nu-mi place). Părea cuminte, băiatul o mângăia, ea se alinta. Toate bune și frumoase până apare …câinele. Doi clienți, și un câine, s-au dus la bar să ceară o bere. Barul fiind fix în capul nostru. Și unde nu începe mâța să se facă arc și să scuipe.

Eu atât știu, am învâțat de la bestia de acasă, că dacă sunt nervoase/speriate nu trebuie să le bagi în seamă. Și nici într-un caz să nu pui mâna pe ele! Americanul nu știa lecția, a învățat-o. Pisica s-a repezit la câine, băiatul a pus mâna în fața ei, și vă imaginați continuarea. În loc să sară pe câine, ceea ce cu siguranță nu ar fi făcut că doar gura e de ele, a sărit pe mâna americanului. L-a făcut franjuri, până sus. Asta îi mai lipsea, și așa venise în cârje, a ieșit mai uzat decât a intrat.

 

IMG_4357.JPG

 (ea e “bestia”, aici cuminte ca un bibelou)

Lumea s-a oprit o clipă, s-a uitat, și apoi s-a întors la bere, pisica s-a întors la geamul ei, proprietara câinelui și-a cerut scuze, a rugat-o pe fata de la bar să aducă niște dezinfectant și un tampon, curgea și niște sânge pe acolo, nu mult, și apoi s-a dus, cu câine cu tot, la două mese mai încolo. Adică nici măcar nu a ieșit afară, pe terasă. Nu vreau să fiu vreo fițoasă care se întreabă ce căutau o pisică și un cîine într-un loc în care se mănâncă, dar parcă nici să te trezești cu mâna franjuri nu-i normal. Oricum, n-a murit nimeni. Să ne terminăm supa. Bunicică, dar nu grozavă, în schimb brânza…yam. Unele sortimente le servesc cu muștar, interesantă combinație.

 

IMG_4360.JPGIMG_4201.JPG

 

Nu mi-a plăcut însă că era cam plină de E-uri. Am vrut să cumpărăm, la pachet, toate aveau cel puțin două E-uri. Și nu pricep de ce, în condițiile în care eu tocmai de aia cumpăr Gouda și Edam, că nu au conservanți, cel puțin în Franța nu aveau, și ăia chiar scriu tot pe etichete, spre deosebire de englezi.

Ce mai mănâncă olandezii? Nieuwe haring, adică hering. Se găsește pe toate drumurile, în Amsterdam era împânzit orașul de tonete. Se servește cu castraveți murați sau cu ceapă. Nu am mai apucat, mereu am zis e prea frig, nu stau afară, poate mai încolo. Stamppot, un fel de tocană de cartofi, cu ceapă și morcov, vine la pachet cu cârnați. Cartofi prăjiți, la fel, sunt peste tot. Stroopwafel, adică wafă cu sirop, și wafe. Poffertjes, un fel de clătite mai mici. Și cu siguranță mai sunt și altele, atât am reușit eu să identific.

La Amsterdam, cele mai ieftine restaurante mi s-au părut cele mexicane. Cele mai scumpe par a fi cele argentiniene. În Breda am găsit o tavernă grecească, lângă apă, în vecinătatea castelului, a fost ok, dar cam scump. În schimb lângă ea era un restaurant spaniol ce arăta foarte bine, și mult mai ieftin, dar nu primeau decât cu rezervare. La unele scrie că serviciul nu e inclus, la altele nu, deci dacă vrei să lași bine, dacă nu, nu. Toată lumea vorbește engleză. În Amsterdam am găsit și meniuri în engleză, în orașele mai mici nu (în Breda, de exemplu). Atenție la carduri, nu merg peste tot. În capitală mergeau, cu excepția gării, acolo doar cu card olandez sau cash, dar în Breda, Ooosterhout, chiar și Rotterdam, nu merg mai pe nicăieri.

 

IMG_4279.JPG

 

Voi cum faceți când ajungeți pentru prima oară într-un loc, încercați și mâncarea sau aveți niște preferințe și rămâneți cu ele? Eu rar refuz ceva, depinde de nas. Serios, miros orice, spre disperarea domnului, și dacă simt ceva ce nu-mi place, nu mă bag. De obicei, dar mai fac și excepții. Nu pot să uit cum la Praga am mâncat tradiționala lor brânză în bere neagră. Nu știu cum am reușit, zău, avea un gust! Și un mirooos! Noroc de ceapa roșie!