Avionul iese din nori, zăresc zeci de forme indefinite ce se transformă, secundă cu secundă, în blocuri, vechi sau moderne, cupole, minarete, case, cartiere rezidențiale, pe fâșia de apă plutesc niște lego mai lungi sau mai scurte… Bine ați venit la Istanbul, sunt 18 grade, vă mulțumim că ați ales British Airways.

La pașapoarte e coada cât o zi de post, cât noi ne așteptăm rândul, alții intră pe lângă fără nicio jenă – frate, trebuie să ne resetăm, să trecem pe modul de România, înainte cu tupeu. Doi bătrânei care greșiseră culoarul, că erau turci și ei aveau rând separat, aproape mă dau jos, zic ceva, nu pricep ce, le fac semn să treacă și apoi rostesc, cu o față foarte serioasă, și la cimitir tot primu să fii! Ne bușește râsul, natural, dar și ca într-o piesă deja jucată, avem noi câteva replici doar de noi pricepute (asta e din Cuibul de viespi – Dinică, fratele mai mare, mereu îi zice lui Marin Moraru, eu primul că doar îs mai mare, iar Moraru îi spune și pe poarta cimitirului tot primul să intri).

Trecem de control, ne așteaptă șoferul la ieșire, afară zeci de oameni fumează, e plin de taxi-uri galbene, claxoane, nu oprește nimeni la trecere, un nene cu un fes pe cap stă pe mijlocul străzii și ceartă șoferii, sau dirijează traficul, nu-mi dau seama… Welcome to Bucharest…aaa, pardon, Istanbul. Multe lucruri m-au dus cu gândul la București prin fosta capitală a imperiului Otoman.

Am pus pentru prima oară piciorul în Istanbul însă am simțit că îl cunosc înainte de a ajunge acolo. L-am vizitat de atâtea ori cu cel mai bun ghid posibil – Orhan Pamuk – încât orașul prins între Europa și Asia, între modern și tradițional, între religie și laicitate, între Orient și Occident, mi-a părut aproape familiar. Am zâmbit când am văzut indicatoarele spre Nișantași și Cihangir de parcă aș mai fi fost acolo și aș fi fost năpădită de amintiri. Iar Bosforul mi-a fost atât de cunoscut de parcă eu eram aia care număra vasele ce se strecurau printre continente. (Pamuk s-a născut și a trăit în Nișantași și uneori era expediat la mătușa din Cihangir). Iar Beșiktaș și Fenerbahçe mi-au vorbit datorită altui domeniu cult:-p

 

„Viața n are cum să fie atît de rea, mă gândesc uneori, în definitiv te poți duce să te plimbi pe malul Bosforului…”. „Plăcerea de a te plimba pe Bosfor înseamnă plăcerea de a simți în tine libertatea și forța mării adânci, viguroase și agitate, aflată în plină mișcare printr-un oraș vast, istoric, lăsat în paragină… Când lași în urmă curentul sau când începi să te târăști odată cu el, înaintând pe o parte, ca racul, în direcția vapoarelor de pe liniile orășenești, Istanbulul se perindă alene prin fața ta…” (Orhan Pamuk, Istanbul)

Pamuk m-a convins că trebuie să văd Istanbulul. Numai că habar nu aveam că o să-l văd atât de repede. Mă rog, bănuiam eu ceva, știți că-s mai rau ca mama Omida, și culmea, de data asta nu mi-a mai șoptit Google, am avut eu un feeling, dar nu eram sigură. M-a tot indus în eroare, ba că mergem în Europa, ba că să nu uităm să luăm euro la noi…Oricum, dacă numele meu de indian e cea cu fundu-n sus (că niciodată nu-mi convine nimic), numele lui de indian e cel care nu poate face surprize în liniște:-p. Nu doar că am fost gură spartă – zi, e Istanbul? am dreptate? – dar au mai intervenit și niște lucruri fix în perioada aia și a fost nevoit să-mi spună când plecăm și când ne întoarcem.

Ne-a plăcut la nebunie Istanbulul și am păstrat cardul de transport, cu bani pe el, ca motiv de revenire. Până atunci însă o să revin pe blog cu detalii despre prețuri, transport, oraș.

istanbul nov

Și dacă nu ați fost încă în orașul de pe două continente, sau vreți să reveniți, vă recomand să-l citiți pe Pamuk. A locuit toată viața lui la Istanbul și vorbește atât de frumos despre locul ăla de zici că nu există altul mai fain pe lume. Parcă fiecare carte a lui, orice poveste/subiect, e un motiv de a scrie iar despre Istanbul.

Azi vă recomand Muzeul inocenței – două povești se împletesc pe tot parcursul romanului, povestea de dragoste și cea despre Turcia. În prim plan stă povestea unei iubiri incredibile, ce poate părea la un moment dat absurdă. Dincolo de ea e un tablou complet al Istanbulului. Toate micile detalii care alcătuiesc povestea de dragoste dintre Kemal și Fusun sunt însoșite de multitudinea de amănunte care alcatuiesc imaginea Istanbulului – răpirile, bombele, afișele de pe clădiri, crainicii care citeau știrile de pe foi, fără să respire, interdicțiile de a circula noaptea, străduțele aglomerate, logodnele și despărțirile…Dar povestea de dragoste nu e doar un pretext pentru a scrie din nou despre Istanbul (cum am fost tentată să cred la prima citire), e mai mult decât atât, căci ce rămane din noi la urma urmei? Ce rămane dintr-un sentiment care odată a fost atât de puternic? Nimic. Sau totul. O colecție de madeleine care să pastreze măcar o idee a fericirii din trecut.

 

„…de indata ce zaresc ceasul acesta delicat, marca Buren, pe care a-nceput sa-l poarte Fusun in luna aprilie a anului  1982, vad aievea in fata ochilor cum i l-am daruit la cea de-a 25 cea aniversare a zilei ei de nastere, cum m-a sarutat pe obraji la un moment dat, cand nu ne vedeau parintii ei (sotul Feridun nu era acasa), in dosul usii deschise de la bucatarie (…) Pentru mine, fericirea inseamna sa pot retrai o astfel de clipa fericita. Daca invatam sa ne gandim la viata noastra nu ca la o linie asemenea Timpului lui Aristotel, ci ca la un sir distinct de asemenea clipe intense, veghea de 8 ani la masa iubitei mele nu mai apare ca o obsesie, ci ca un sir de 1593 de seri fericite petrecute la masa cu familia ei. Astazi imi amintesc de fiecare dintre serile in care m-am dus sa cinez in casa din Cukurcuma – chiar si de cele mai dificile, mai pline de disperare si mai umilitoare – ca de o mare fericire.” (Muzeul Inocentei, Polirom, 2010, pag. 340)

 

PS: Pamuk a și deschis un muzeu la Istanbul (detalii aici), dar am refuzat să merg, de teamă că voi întâlni omul din spatele cărții. Nu vreau să-i amestec, autor și om, căci e posibil ca cel din urmă să nu-mi placă și astfel să nu mai iubesc nici autorul. (update – între timp am văzut o parte din colecție la Londra, la Somerset House).