Florentina-Israel: între război şi pace

Aici chiar nu am ajuns, și nici nu mi-am propus, sinceră să fiu, dar a mers Florentina și ne povestește și nouă 🙂 

Între război şi pace, Ţara Sfântă îşi păstrează comorile culturale. Printre biserici şi alte monumente dedicate credinţei, Israelul rămâne atât de misterios încât atrage milioane de turişti anual chiar şi în vreme de conflict. Este ţara pe care trebuie să o vezi măcar o dată în viaţă.

Ierusalim

Am ajuns în Ierusalim seara, am aruncat rapid bagajele în camera de hotel, am sărit într-un taxi şi am pornit prin oraş. Am observat întâi străzile impecabil de curate, clădirile uniforme din piatră albă, mall-urile şi hotelurile de 5 stele. Apoi am fost fascinată de ea, vechea cetate a Ierusalimului. 

Zidurile impunătoare mă anunţau deja că urmează să intru într-o altă lume. Aşa a şi fost. Odată trecută de poarta cetăţii am ajuns în marele bazar şi parcă m-am întors în timp într-un fel de Babilon unde se vorbeau toate limbile pământului. Bazarul este ca o mare de culori plin cu materiale care mai de care mai frumos brodate, brăţări şi coliere din pietre şi mărgele aranjate în stil oriental. Preţurile accesoriilor sunt foarte piperate. Toate trec de 100 de lei, inclusiv cea mai mică pereche de cercei. Străzile bazarului miros a şofran, a mir şi sunt ticsite cu lumnări şi icoane. Eu m-am oprit din loc în loc să îmi potolesc setea cu suc de rodii. Costă 15 lei paharul, dar ce mai contează preţul când freshul este rece şi plin de vitamine.

După sute de paşi ajung la Biserica Învierii. E vineri seara, început de weekend, aşa că biserica este sufocată de turişti veniţi din toate colţurile lumii. Intru în biserică şi mă opresc lângă Piatra Ungerii, locul pe care Iisus a fost aşezat şi uns cu mir după ce a fost cobort de pe cruce. Mă aşez, o ating şi mă rog. În jurul meu zeci de străini fac acelaşi lucru. Toţi vin cu icoane, cărţi de rugăciuni, eşarfe sau cruciuliţe pe care le pun pe mirul care iese din piatră. Spun că aşa le sfinţesc.

Câţiva paşi mai departe este Mormântul Sfânt. În weekend cozile de la uşa Mormântului sunt interminabile. Credincioşii aşteaptă şi cinci ore pentru a se ruga în locul unde Iisus a înviat. Eu nu am avut răbdare să aştept atât vineri, aşa că m-am întors miercuri seara. În faţa mea era doar un grup format din 10 ruşi şi după 5 minute de aşteptare am intrat în Mormantul Sfânt.

Capela Îngerului este prima încăpere în care păşesc. În centrul acesteia se află un prestol peste care stă aşezată o piatră pătrată care este protejată de un geam. Este o bucată din piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. În cea de-a doua încăpere intrarea se face pe o uşa foarte mică prin care poate pătrunde doar o singură persoană. Locul unde a fost aşezat trupul lui Iisus are numai doi metri lungime şi este plin cu icoane.

Dacă nu ştii cum să te rogi la foc automat, învaţă să o faci acum pentru că în Mormânt ai voie să stai aproximativ 30 de secunde, sau un minut întreg…dacă ai noroc. Eu am fost atât de rapidă încât încă mai vorbeam cu Iisus în timp ce eram poftită politicos afară şi am tot ţinut-o aşa până am ajuns la ieşire unde se află Golgota. Este locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se afla un altar, care marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie. În mijlocul altarului principal, numit Sfânta Golgota, este fixată în crăpătura stâncii o cruce care aminteşte de răstignirea Domnului.

La ieşirea din Biserica Învierii ceva mi-a atras atenţia. Câţiva credincioşi se rugau la o fisură în stâlpul din dreapta uşii. Am crezut iniţial că poate nu au avut loc în biserică şi au ales să stea de vorbă cu Domnul la aer curat. Apoi am aflat povestea fisurii. Tradiţia spune că într-un an, credincioşii ortodocşi nu au avut cu ce să achite taxele impuse de turci pentru intrarea în Sfântul Mormânt şi au rămas afară fără să mai poată primi lumină sfântă de Paşte. Atunci focul dumnezeiesc a cobort la ei în formă de fulger şi a lovit coloana de la intrare.

Următoarea oprire a fost la Grădina Ghetsimani. Este un loc de o frumuseţe aparte. Aici s-a rugat Iisus înainte să fie trădat de Iuda şi luat de romani. Grădina se întinde pe circa 20 de hectare de teren şi azi au mai rămas doar câţiva măslini ca martori ai rugaciunii şi prinderii Domnului. De unul dintre măslini se spune că s-ar fi spânzurat Iuda după trădare. Prin mijlocul grădinii trece şoseaua asfal­tată care duce la Betania, Ierihon şi Marea Moartă. Grădina de pe Muntele Măslinilor se află în curtea Bisericii Tuturor Naţiunilor, o construcţie măreaţă şi majestuos pictată. Clădirea a fost construită pe ruinele a două biserici distruse, una în anul 614 şi cealaltă în 1219.

Cum eram tare curioasă să văd Zidul Plângerii am plecat din Gădina Ghetsimani către Templul lui Solomon. Este locul din Ierusalim cel mai iubit de evreii din întreaga lume şi datează din secolul al X-lea inainte de Hristos. Zidul este de fapt doar ce a mai rămas din Templul lui Solomon, un loc pe care il considerau sfânt atât evreii cât şi musulmanii. Zidul are o înălţime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, şi cuprinde 45 de rânduri de piatră care au fost aşezate din perioada lui Irod cel Mare şi până aproape de 1967.

Credincioşii pun în spaţiile dintre pietrele Zidului biletele pe care îşi scriu dorinţele şi, înainte de Paşte şi de Anul Nou evreiesc, hârtiile sunt adunate şi duse pe Muntele Măslinilor unde sunt îngroapate.

Locul de rugăciune pentru femei este separat printr-un gard de cel al bărbaţilor şi aparatele de fotografiat sunt interzise. Dar ce te faci cu cei ca mine care fac poze pe ascuns? Fotografiile aici intră la categoria nu-i frumos, dar e sănătos pentru că altfel nu puteam să vă arăt cum stau bărbaţii lipiţi cu fruntea de Zid în timp ce se roagă, sau cum femeile stau aşezate pe scaune şi nu dezlipesc ochii din cărţile religioase.

Dacă treceţi testul aparatului foto, aveţi grijă la cel al hainelor. Umerii şi o parte din braţe trebuie să fie acoperite. Altfel păţiţi ca mine. Jumătate de Zid m-a alergat o credincioasă cu o pelerină să mă îmbrace. Până m-a prins, reuşisem deja să revolt câteva femei puse pe rugăciune doar pentru că bluza îmi lăsa umerii la vedere.

Unul dintre cele mai bune momente de vizitat Zidul Plân­gerii este în timpul Sabatului, de vineri seara până sâmbătă dimineaţa. Atunci evreii se adună în piaţă Zidului, citesc şi dansează pe cântece tradiţionale.

Când vine noaptea şi crezi că nu mai ai ce vizita în Ierusalim fă o plimbare pe străzile cetăţii vechi. Eu am mers cu orele prin oraş şi am descoperit, în partea musulmană a cetăţii, ceainări arăbeşti unde am băut cele mai aromate ceaiuri şi am savurat baclava de casă. A fost cel mai relaxant moment al zilei.

Bethleem

Din Ierusalim am mers o jumătate de oră cu maşina şi am intrat pe teritoriul Palestinei, în Bethleem. Am mers direct laBiserica Naşterea Domnului care a fost construită pe locul peşterii în care s-a născut Iisus. Lăcaşul este şi una dintre cele mai vechi biserici creştine din lume păstrate până astăzi. În anul 326 împărăteasa Elena a hotărât să ridice biserica peste peştera lui Hristos. Din acea perioadă au mai rămas doar câteva bucăţi impresionante din mozaicul care acoperea în întregime podeaua.

Locul în care s-a născut Iisus este marcat cu o stea ce aminteşte de cea care i-a călăuzit pe păstori. Credincioşii vin să o atingă şi să se roage la ea, iar pentru a face asta aşteaptă ore în şir la cozi interminabile. Noi am avut noroc şi nu am aşteptat niciun moment pentru că ghidul nostru ştia o scurtătură. Partea cea mai interesantă mi s-a părut chiar peştera. Pare la fel ca pe vremea lui Iisus, doar că acum are curent şi câteva icoane pe pereţi, lângă inscripţii vechi ebraice.

Biserica este imensă, dar intrarea se face printr-o uşă foarte mică, semn că oamenii pe vremea aceea erau foarte scunzi. Total greşit. Ușa Pocăintei, căci aşa este numită, a fost amplasată în zid în perioada otomană, cu scopul de a împiedica necredincioşii să intre înăuntru călare şi pentru a obliga pe oricine să plece capului în faţa Domnului. Complexul din care face parte Biserica mai are o mănăstire ortodoxă, una catolică şi una armeană.

După atâta vizitat mi s-a făcut foame, aşa că am pornit pe străduţele aglomerate şi pline cu magazine de suveniruri ale Bethleemului. M-am oprit la un fast food local şi cu 20 de lei mi-am cumpărat o shaworma. Dacă în România nu agreez acest fel de mâncare, în Palestina a devenit felul meu preferat. E diferită de a noastră. Are legume proaspete, carne preparată cu mirodenii orientale, hummus, sosuri naturale şi o lipie genială care are textura unei clătite.

Nu am plecat din Bethleem fără suveniruri pentru cei dragi mie. Am luat brăţări din lemn de măslin pe care am plătit 5 dolari bucata şi o icoană în valoare de 16 dolari.

Marea Moartă şi Masada

Imediat ce am ieşit din Ierusalim şi am înaintat spre Marea Moartă vegetaţia a dispărut şi m-am trezit într-un peisaj selenar. Nu eram pe lună, ci ajunsesem în deşert. Prima oprire a fost exact la nivelul mării unde, pentru 20 de lei, un beduin autentic, deţinător de trei soţii şi multe cămile, m-a plimbat 10 minute pe animaluţul cu cocoaşă care tot încerca să mă scuipe. Am început apoi să coborâm sub nivelul mării şi încet simţeam cum urechile mi se înfundă. Apoi, în mijlocul deşetului, în vârful Muntelui Morţii, am văzut cetatea Masada.

Eu m-am înscris în categoria leneşilor şi până la fortăreaţă am urcat cu telecabina, dar există şi un drum pe care îl poţi face în câteva ore pe jos, dacă te ţin bocancii. Cetatea este renumită pentru unul dintre cele mai puternice asedii romane asupra refugiaţilor evrei numiţi sicari. Ei erau patrioţii care provocau răscoale împotriva romanilor. Trei ani au încercat romanii să pătrundă în cetatea Masada şi nu au reuşit. Când în cele din urmă au construit o rampă pe care au urcat berbecii şi au reuşit să spargă zidul, rebelii evrei şi-au omorât familiile şi apoi s-au sinucis. Romanii au mai găsit în cetate doar o femeie şi doi copii care erau în viaţă. Masada a devenit apoi o cetate romană din care azi au mai rămas doar ruinele. Încă poţi admira mozaicuri impresionante şi un spa vechi de când lumea, cu saună, bazine, săli de sport şi masaj.

Ceea ce te lasă fără cuvinte însă nu este cetatea, ci priveliştea care o înconjoară. Este un deşert de o frumuseţe aparte, cu o culoare uşor arămie, care se opreşte în Marea Moartă. Cea mai sărată întindere de apă din lume e altă poveste. Pe mine m-a cucerit iremediabil. Câteva minute de înot în ea sunt ca o zi la un centru de înfrumuseţare. Chiar dacă are un conţinut de sare de 33 la sută, apa are şi proprietăţi hidratante şi curative pentru celule, aşa că după ce ai terminat cu înotul vei avea o piele ca de bebeluş.

Cum Marea Moartă nu am putut să o iau acasă, am mers la una dintre fabricile de cosmetice de la malul ei. Sunt divine. Au o aromă subtilă şi o textură fină care răsfaţă orice tip de piele. Eu am cumpărat, la ofertă, un scrub, o cremă de faţă şi una de corp (200 de lei). Dacă preţul cosmeticelor a fost perfect, nu la fel pot spune şi despre costul mâncării. Noi am luat masa lângă cetatea Masada şi pentru o shaworma şi o limonadă am plătit 50 de lei.

Era să uit de botezul în Iordan. Cămășile se cumpără de la intrarea complexului, 100 de lei.

Tel Aviv

Odată cu Tel Aviv laşi în spate istoria şi ajungi înapoi în prezent. Capitala Israelului este un fel de New York în miniatură. Nu dispune de poveştile facinante ale Ierusalimului, dar este capitala distracţiei, adică locul unde se ţin cele mai tari petreceri din ţară. Liberty Parade este doar unul dintre cele mai reuşite evenimente ale anului. Aici se află cele mai mari companii din Israel şi sediile principale ale băncilor şi ziarelor israeliene. Oraşul este dominat de faleza de la Marea Mediterană, de zgârie nori şi de cele mari malluri din Israel.

Indiferent de oraşul în care mergi, nu uita că Israelul este o ţară scumpă, aşa că înainte să rămâi fără bani, fă câteva economii pentru a le cheltui pe accesorii locale. Artizanii fac minuni de bijuterii pe care nu le găseşti în alte colţuri ale lumii. Eu am pus ochii pe o brăţară argintie şi metalică plină de pietre multicolore pe care am plătit 150 de lei. A meritat fiecare bănuţ.

Încă un sfat: înainte să îţi iei biletele de avion, asigură-te că s-au linstit conflictele între Israel şi Palestina.

PS: mai multe povesti pe blogul Florentinei