În general, când spui Spania, te gandești la Barcelona și la Madrid, și abia apoi poate și la Valencia. Ce-i drept e al treilea oraș al Spaniei, ca mărime. Nu le-am văzut încă pe celelalte două, în schimb am fost la Valencia de patru ori și tot m-aș mai duce.

Update: Asta scriam prin 2012, între timp am mai dat o fugă la Valencia, în toamna lui 2018, și rămâne cum am stabilit – e un oraș super mișto, cu de toate pentru toți, cu prețuri decente, cu atmosferă faină, mai puțin aglomerat decât Barcelona și Madrid, deși se observă o diferență față de acum 6 ani, centrul vechi nu era atât de aglomerat atunci, nu mai zic de vreme!, am avut între 26 și 28 de grade, la umbră, la mijloc de octombrie! Și da, dacă e s-o compar cu Barcelona și Madrid, tot Valencia îmi place mai mult! 

Nu are faima Parisului, dar e plină și ea de clădiri vechi și grandioase. Nu e atât de celebră ca Londra, când vine vorba de arhitectură modernă, dar se laudă cu un complex – Ciudad de las Artes y las Ciencias – care sigur îi face geloși pe englezi. Și comparațiile pot continua pentru că Valencia are de toate – e plină de clădiri superbe, parcuri, muzee, și are în plus față de cele două metropole pomenite mai devreme, marea. 

Apropo de clădiri frumoase, sunt atât de multe încât nici n-are rost să le înșir pe toate, oricum sunt la tot pasul, nu e nevoie să le cauți, eu m-am lăsat condusă de fiecare cupolă albastră, de fiecare turn sau fațadă încărcată de ornamente care se vedea în zare. Dar, dacă n-ai mult timp la dispoziție, nu rata: 

El Micalet, turnul catedralei. Am urcat în 2012 și am vrut musai să urc și acum pentru că deși nu mai țineam minte mare lucru (chiar m-am mirat că am uitat aproape de tot locurile prin care am fost…), îmi aminteam că se vede fain de sus și mi-au rămas în cap alea 5 turle albastre, mai ales că am încercat în zadar să le admir mai bine, și să le fac o poză cum trebuie. De sus nu se văd toate, iar de pe scări, la urcare, se văd prin grilajul de sârmă. Nu-s singura nemulțumită de situație, cineva s-a gândit să ia măsuri, a tras de sârma aia până a făcut o gaură numai bună de băgat un obiectiv prin ea. 

Tot 2 euro a rămas biletul, se cumpără de la fața locului, se urcă și se coboară prin același loc așa că trebuie să aștepti să se facă verde semaforul de lângă casa de bilete, că n-ar fi loc de două sensuri pe scările înguste, vreo 200 la număr. Chiar e parfum urcatul, problema e că dacă nimerești unii mai leneși în față…te apuca damblaua, că tre să stai după ei. 

Catedrala Santa Catalina, construită în secolul 13 pe locul unei foste moschei. E imensă, chiar dacă nu îți dai seama la prima vedere, pentru că au tot ridicat diverse clădiri în jurul ei, și e foarte frumoasă. Un amestec de stiluri, ușor de observat, dar îmbinate perfect. Interiorul nu mi s-a părut că merită neapărat banii – 8,5 euro biletul de intrare, cam mult, zic eu – dar exteriorul îmi place mult. Am nimerit din întâmplare fix de ziua Spaniei și era intrarea gratuită, că altfel nu cred că intram nici data asta.   

Plaza de la Virgen (cu biserica Doamnei Noastre, intrarea liberă), Plaza de la Reina (poți vedea o altă partea a catedralei), Plaza del Ayuntamento (cea mai mare piață din oraș, acolo sunt primăria, un parc micuț și cochet și multe terase). Dacă vii dinspre partea nouă a orașului, asta e ordinea, treci din una în alta. Și din Ayuntamento mergi pe străzile pline de portocali, magazine și restaurante, și ajungi în Plaza de Torros, acolo e corida, încă folosită, din păcate. 

Torres de Serranos și Torres de Quart – ce-a mai rămas din zidurile care înconjurau orașul vechi. 

Mercado Central – eu mă duc la piețe ca la muzeu, mai ales în Spania, nu văd cum trebuie locul, dacă n-am trecut pe la piață! Nu mai zic că-mi curg ochii pe la toate tarabele. Tura asta eu am fost fericită c-am găsit murături, soțul că și-a luat un kil de almendras, prietenii că au găsit niște roșii geniale. Deși nu-s fan aglomerație, mor după foiala și atmosfera din piețe și din jur. Am avut noroc să găsim o masă liberă la o terasă din față, tortilla, pâine cu roșii și ulei de măsline și forfota spaniolilor, tot să-ți începi sâmbăta așa!

Și daca tot vorbim de piețe, și Mercado de Colon e interesantă, a fost piață, acum, clădirea colorată, încărcată cu ceramică și mozaic, găzduiește restaurante și baruri. 

Jardines del Turia, aproape 10 kilometri de palmieri, portocali, cactuși și o mulțime de alte plante ce răsar din albia fostului râu – Turia a inundat orașul de câteva ori așa că spaniolii i-au modificat cursul și au pus de-un parc uriaș în loc. Ne-au atras atenția niște copaci cu tulpina bombată, ca un cocon, plină de țepi, cu flori superbe, ca niște crini. Habar n-aveam ce-s, dar nu ne-am lăsat până n-am aflat, silk tree le zice, copacul de mătase, palo borracho în spaniolă. Ne-am gândit că o avea treabă cu mătasea, Valencia făcea mătase prin secolele 14-18, dar nu, de mătase erau responsabili duzii, introduși de arabi prin secolul 8. I-au zis copacul de mătase pentru că din fructele ca un avocado iese un ghemotoc pufos ce seamănă cu un ghem de fire. Înțeleg că firele sunt prea delicate ca să poată face ceva cu ele, odinioară foloseau ghemotoacele ca să umple perne, saltele, haine. 

Apropo de mătase, La Lonja de la Seda ar merita o vizită, e locul unde făceau comerț cu mătase, noi am admirat doar exteriorul. Mai nou există și o rută a mătăsii și un muzeu. 

Revenind la Turia, e genial parcul ăla! Și datorită lui îmi place atât de mult Valencia, e un oraș verde, nu-i asfalt peste tot, ca-n Barcelona. Mergi prin grădinile Turiei și ajungi la Palau de la Musica și la Ciudad de las artes y las ciencias. Palatul e simpatic, dar Orașul artelor și științei e ceva special. 

Valencia. Inapoi in viitor – Ciudad de las Artes y las Ciencias

Dacă ai timp și mai poți merge după ce-ai bătut grădinile Turia, poți trece și pe la Grădinile regale, Jardines de Monforte, Jardin de las Hesperides, Parque de Cabecera. Mai sunt și altele, dar nu am fost prin toate. Prin grădinile regale și prin Cabecera am trecut acum 6 ani, data asta am stat lângă Grădina Botanică, care-i gard în gard cu Jardin de las Hesperides – un loc micuț, dar simpatic și extrem de liniștit – iar pe la Monforte am fost în drum spre Orașul Artelor.

 

La plajă în Valencia 

Primele două dăți am sărit plajele, am fost doar în trecere, a treia oară ne-am dus special pentru ele. Ne-am cazat lângă apă și ne-am bălăcit la greu, 30 de grade la jumătatea lui Mai! Era atât de fierbinte nisipul de alerga lumea pe plajă după o bucată de umbră până la apa care să stingă focul din tălpi. În 2018, în octombrie, am prins o zi cu 28 de grade la umbră și am zis că musai trebuie să o pierdem la plajă! Nu doar c-am lenevit la soare, ne-am băgat și-n apă, de fapt era marea plină, atât de caldă era apa. 

Plaja în Valencia e fără cusur. Nu-i spectaculoasă (deh, după Algarve…) însă e mare, curată, cu nisip fin. E atât de întinsă încat nu cred că există, nici măcar în plin sezon, problema eu unde mă așez?! Mi-a plăcut că firmele care închiriază șezlonguri nu au acaparat tot nisipul, sunt doar câteva locuri, marcate, la ceva distanță de mal. E și o promenadă imensă, începe în port și nu știu unde se termină că n-am rezistat niciodată să mergem mai mult de o oră.

 

valencia10

 

Aș mai merge și a șasea oară la Valencia? O da! Am găsit un bar cu pisici – El Passatge dels Gats – la care n-am mai reușit să ajungem că trebuie rezervare în avans (mai e unul în apropiere, La Fabrica De Huellas), soțul a găsit o sidreria cu cidru de Asturias – Sidreria El Molinon (e fan după ce l-a descoperit în Nordul Spaniei), aș vrea să merg la parcul natural Albufera, la Xativa (au un castel fain) și Montanejos (hot springs, rute de trekking), deci va urma 🙂 

 

PS: Am zis la început de prețuri decente – orașul e mai ieftin decât Barcelona cînd vine vorba de mâncare și bilete de intrare, cazările însă mi s-au părut destul de scumpe, nu ca-n Barcelona, evident, dar nu am găsit nicio cameră de hotel sub 100 de euro pe noapte, poate pentru că ne-am trezit târziu. Țin minte de data trecută că am dat mulțisor pe un hotel în Plaza del Ayuntamiento, dar măcar arăta ok, comparat cu cel din centrul nou la care am stat apoi sau față de cel de lângă plajă, ală știu că ne-a costat ceva și am zis că-i un hotel scos din Mamaia comunistă. De data asta am luat un apartament. 

Valencia nu-i mică, o să ai nevoie de transportul în comun la un moment dat. Nu pot să zic c-am înțeles exact care-i treaba cu cartelele lor, și nici nu-s foarte dornici cei de la ghișee să te lumineze, mă rog, poate am nimerit noi prost, știu însă că de la aeroport spre centru poți lua fie un autozbuz (1,5 euro de persoană), fie metroul. La metrou plătești în funcție de zonă. Aeroportul e în zona D, centrul e în A, dacă mergi la următoarea stație după aeroport, vreo 10 minute cică, deja ești în zona B și plătești mai puțin. Liniile 3 și 5 leagă aeroportul de centru. O călătorie simplă, doar dus, ne costa 3,9 euro, cu un card – de hârtie sau plasticat, TuiN îi zice – era 2 euro, deci am luat un card de hârtie, 1 euro, și l-am încărcat cu 10 euro, suma minimă. Problema e că fu valabil doar pe rețeaua de metrou. Pentru autobuz am vrut să cumpărăm un bonobus, 8,5 euro pentru 10 călătorii, se găsesc la tabacherii, dar era închis peste tot, că era ziua Spaniei. O călătorie individuală e 1,5 euro.

Acest articol a fost publicat inițial în februarie 2012, a fost republicat și updatat în octombrie 2018